Pluta este scoarţa stejarului de plută (Quercus suber şi Quercus occidentalis). Scoarţă stejarului de plută se decojeşte pentru prima dată când stejarul împlineşte vârsta de 25 de ani, iar procesul de decojire se repetă din 9 în 9 ani.

 

Scoarţă acestui copac este un ţesut necrotic, regenerabil pe tot parcursul vieţii copacului, prin extinderea în mod constant în secţiune transversală a trunchiurilor şi a crengilor copacului.

 

Acest ţesut, vizibil sub microscop, are o structură unică de fagure, alcătuită din celule mici. Fiecare celulă are aspectul unui poliedru cu 14 laturi, iar spaţiul din interiorul celulei este umplut în întregime cu un amestec gazos asemănător cu aerul.

 

Proprietăţile plutei derivă în mod natural din structura şi compoziţia chimică a membranelor celulare extrem de puternice şi flexibile, care sunt impermeabile şi etanşe. Deoarece 89% din ţesutul scoarţei este compus din materie gazoasă, densitatea plutei este foarte mică, de la 0,12 la 0,20, fapt care duce la o imensă disproporţie dintre volumul şi greutatea materialului. În 1 cm de ţesut sunt mai mult de 40 de milioane de poliedre cu 14 laturi.

 

Compoziţia lor chimică include: suberin (45%) şi lignină (27%), celuloză şi polizaharide (12%), acid tanic (6%), ceară (5%) şi alte substanţe (5%).

 

ALTE PROPRIETĂȚI ALE PLUTEI SUNT:

 

Masa redusă

Aerul închis în micro-celulele este de 90% din volumul său şi aproximativ 50% din greutate, ceea ce face ca greutatea să specifică este în intervalul de la 190 la 250 kg/m3. Prin urmare, este un material mai uşor decât apa de cinci ori, şi deoarece nu absoarbe apa, este practic impermeabil.

 

Imermeabilitatea la lichide şi gaze

Prezenţa unui amestec complex de acizi graşi şi alcool organic (suberin), conferă plutei impermeabilitate împotriva lichidului şi a gazelor. Ca rezultat aceasta nu se descompune, devenind una dintre cele mai bune izolatoare disponibile. Conţinutul său în greutate este de la 39 la 45% din greutatea plutei.

 

Inertitatea şi rezistenţa chimică

Scoarța este inertă chimic. Structura sa este nu numai impermeabilă la lichide şi gaze, dar, de asemenea, nu intră în reacții chimice şi nu se distruge. De asemenea, păstrează neutralitatea mirosului.

 

Rezistenţa la coroziune biologică

Coroziune este rezultatul unor condiţii favorabile pentru procesul de putrefacţie. Rezistenţă sporită la coroziune biologică a plutei se datorează, printre altele, prezenței în compoziţia sa a substanţei tannin şi absenţa materialului proteic susceptibil la degradare. Îşi păstrează rezistenţa la ciuperci şi mucegai. Suprafaţa şi structura scoarţei nu este un mediu favorabil pentru mucegai şi ciuperci. Nu crează condiţii pentru prinderea și dezvoltarea acestora.

 

Proprietăţi de izolare termică

Coeficientul λ (lambda) a materialului este de 0,037-0,040 W/ (mK). Marcăm şi valoarea mare a căldurii proprii. Această valoare t, se transmte într-o mare inerţie termică. Spre deosebire de celelalte materiale, reţine proprietăţile de izolare într-o gamă largă de temperaturi. În acest sens, mult mai mare decât de ex. Polistiren, care, sub influenţa temperaturii ridicate provoacă emisii evaporative. Valoarea incontestabilă a plutei este sporită de faptul că este un slab conductor de căldură, sunet şi vibraţie. Aceasta datorită faptului că elementele gazoase pe care le conţine sunt mici şi impermeabile, izolate între ele de un material rezistent la umezeală. Această proprietate îi conferă plutei una din cele mai bune capacităţi de izolare acustică şi termică în acelaşi timp, ceea ce o face deosebită de toate celelalte substanţe naturale existente.

 

Proprietăţile acustice şi antivibratie

Pluta poate absorbi de la 30 până la 70% din sunete, în banda de frecvenţe de la 400 la 4000Hz. Structura plutei şi flexibilitatea permite suprimarea simultană a sunetelor din aer şi a zgomotului, precum și eliminarea podurilor acustice. Pluta, datorită structurii sale specifice, absoarbe undele sonore şi vibratoare (le amortizează).

 

Proprietățiile ignifuge ale plutei

Își păstrează rezistența la foc în Euroclasa E. Acest lucru, cu toate acestea, depinde de mai mulţi factori. Este de asemenea și un produs natural care nu întreţine arderea, ea având capacitatea de a nu extinde flăcările şi de a nu degaja gaze toxice în timpul arderii.

 

Elasticitate şi recul (revenire la starea iniţială)

Membrana celulei de plută este extrem de flexibilă, elastică şi compresibilă în acelaşi timp. Aceasta înseamnă că revine la forma iniţială după ce a fost supusă unei presiuni. Când pluta este supusă unei presiuni puternice, gazul din interiorul celulelor este comprimat reducând considerabil din volum. După ce presiunea a fost înlăturată, pluta imediat îşi recăpăta forma originală, nelăsând nici un semn, că a fost supusă unei deformări considerabile.

 

Proprietăţi antistatice

Suprafaţa de plută nu acumulează sarcini electrice, cu alte cuvinte, pluta este antistatică, deci nu există nici un fenomen aici, care să atragă şi să absoarbă praful. Suprafeţele din pluta sunt foarte uşor de curăţat. Datorită faptului că pluta nu absoarbe praful, ea ajută la protejarea împotriva alergiilor, iar pe cei care suferă de astm nu îi expune nici unui risc.

 

Durabilitate

Face parte din grupa materialelelor organice cele mai durabile. Practic nu sunt supuse îmbătrânirii şi nici peste o perioadă mare de ani nu-şi pierde proprietăţile, iar unele elemente din mediu sunt un conservant pentru pluta (de ex. Apa de mare).

 

Neutralitate pentru sănătate

Acest material nu este dăunător pentru sănătate. Nu este toxic, nu produce alergii, nu irită conjunctiva ochiului şi membranele mucoase ale nasului şi ale tractului respirator.

 

Rezistenţa mecanică

Produsele din plută au o rezistenţă mecanică ridicată şi capacitatea de a păstra proprietăţile mecanice, în intervalul de temperatură de la -80°C până la 140°C.

 

ESTE UN TERMOIZOLANT FOARTE BUN!

 

Dar, oare de ce? Răspunsul nu este simplu.

 

Cum se efectuează pierderea termică la materiale care sunt construite pe structură celulară, cum este şi plută, nici în ziua de azi nu se ştiu prea multe.

 

Cu toate acestea, este cunoscut faptul că schimbul de căldură se efectuează în general prin transfer termic, flux termic şi radiaţie termică. Schimbul de căldură are loc prin celule aflate în interiorul materialelor.

Să examinăm efectele schimbului de căldură în funcţie de mărimea celulelor!

 

Transferul de căldură are loc în interiorul celulelor materialului. Pierderea de căldură la materialele cu densitate mare de celule este mult mai lentă decât la materialele cu densitate mică de celule.

 

Având în vedere faptul că pluta dispune de 42 milioane de celule/cm3, putem să afirmăm că este unul dintre materialele cu cea mai mare densitate de celule descoperită vreodată.

 

Este foarte important să specificăm că la celulele cu un diametru mai mic de 1 mm transmitanţa termică nu mai are nici un rol, rolul principal avându-l radiaţia termică.

 

Pierderea de căldură are loc în felul următor: căldura se loveşte de materialul termoizolant, de aici intrându-şi în rol structura de celule din interiorul materialului, care începe să preia căldura şi să transmită prin radiere înspre o altă celulă. Celula radiată preia căldura şi la rândul ei o radiază înspre o altă celulă, acest proces având loc de la o celulă la alta. Căldura nu părăseşte materialul până când nu trece prin toate celule din material.

 

De aceea pluta nu are punct de îngheţ, niciodată nu se răceşte. De aici rezultă că pluta este un foarte prost conductor termic şi implicit un deosebit de bun izolator termic.

 

Cunoscând toate aceste extraordinare calităţi ale unui singur produs - pluta, este uşor de înţeles diversitatea şi multitudinea aplicaţiilor, unele dintre acestea păstrându-se din antichitate.

 

În unele dintre aplicaţii, pluta a fost înlocuită cu materiale sintetice, numai că, în majoritatea lor, PLUTA nu are rivali. Piaţa internaţională a vinului foloseşte în fiecare an peste 15 miliarde de dopuri de plută în comparaţie cu 150 de milioane de dopuri sintetice. În producţia dopurilor de plută se utilizează scoarţa arborelui, fiartă şi uscată, după care se formează cu ajutorul unor cilindri, dopuri. Materialul reziduu rezultat în urma prelucrării este măcinat în vederea obţinerii granulelor de plută de diverse dimensiuni de la 0 la 3 mm sau chiar mai mari.

 

Granulele astfel obţinute se utilizează în diverse tipuri de aglomerate. Până de curând, erau cunoscute trei tipuri de astfel de aglomerate: aglomerat alb sau compus; aglomerat plută expandată (plută neagră) și aglomerat pentru dopuri.