Vopsea termică ATRIATHERMIKA per INTERNO

Atriathermika per Interno a fost dezvoltat special pentru aplicări interioare.

 

Pe lângă avantajele deja menţionate, Atriathermika per Interno permite distribuţia uniformă a căldurii în încăpere, astfel încât termostatul poate fi fixat cu 2-3ºC mai puţin pentru a obţine aceleaşi rezultate atinse în aceleaşi condiţii înainte de aplicarea Atriathermika per Interno.

 

Fiecare grad Celsius în minus în temperatura maximă fixată reprezintă o economie de aproximativ 10% a costurilor cu încălzirea, costul total cu încălzirea scăzând cu până la 30%.

 

Propagarea căldurii, într-o încăpere încălzită de un radiator, se produce în mod normal prin convecţie (transfer de căldură).

 

Aerul din apropierea radiatorului se încălzeşte şi, prin urmare, se ridică. Aici începe să degaje căldură, iar după ce se răceşte, coboară înapoi.

 

Acest mecanism produce o distribuţie neuniformă a temperaturii. Pentru a se obţine o temperatură de 15ºC la nivelul solului, este necesar să încălzi aerul până la 26ºC la nivelul tavanului: diferenţa de temperatură între nivelul solului şi nivelul tavanului este de mai mult de 10ºC.

 

Într-o încăpere acoperită cu Atriathermika per Interno, distribuţia se produce în primul rând prin iradiere: radiaţia termică, produsă de sursa de căldură, este colectată şi reflectată de stratul termo-ceramic care devine, la rândul său, sursă radiantă (de căldură).

 

Reflecţiile propagă radiaţii termice, instantaneu şi în toate direcţiile: căldura este redistribuită în încăpere suficient de uniform încât neuniformitatea termală să nu depăşească 1,5ºC.

 

În concluzie, cu o temperatură mai mică degajată de sursa de căldură, se atinge o temperatură mai înaltă la nivelul solului.

 

Nu trebuie să uităm că Atriathermika per Interno, pe lângă reflectarea căldurii, are tendinţa de a o redistribui în mod uniform pe întreaga suprafaţă, contribuind astfel la reducerea procesului de neuniformitate.

 

Distribuirea uniformă a căldurii îmbunătăţeşte climatul ambiental şi reduce praful din aerul încăperilor, diminuând convecţia (mişcarea aerului pe verticală), responsabilă pentru amestecarea prafului în aer.

 

Avantaje evidente ale Atriathermika per Interno sunt:

- confort sporit, inclusiv pentru asmatici,

- şanse mai scăzute de reacţii alergice 

- lipsa sarcinilor electrostatice.

 

În prezenţa umidităţii, acoperirea termo-ceramică absoarbe moleculele de apă şi le redegajează în aerul ambiental când acesta este uscat (cum se întâmplă în încăperile încălzite cu un radiator).

 

În mod normal se ajunge la o umiditate relativă de apoximativ 55%.

 

Climatul interior astfel creat împiedică formarea sporilor şi a mucegaiului, reduce proliferarea germenilor, creşte protecţia împotriva poluării electromagnetice şi se poate evita astfel utilizarea umidificatorilor.

 

APLICREA Atriathermika per Interno

 

Atriathermika per Interno urmează aceleaşi proceduri de aplicare ca orice altă vopsea acrilică pe bază de apă, după pregătirea corespunzătoare a suprafeţei şi substratului.

 

Aplicat, arată ca o zugrăveală normală. Se poate aplica cu trafaletul sau cu pulverizator airless.

 

Culorile obţinute sunt culori pastel, cu o strălucire specifică, datorată reflexiei.

 

Trebuie menţionat că produsul, în versiunea sa strandard, este alb (datorită dioxidului de titaniu): această informaţie de bază trebuie luată în calcul pentru obţinerea sistemelor colorimetrice.

 

Fiind un produs acrilic pe bază de apă, nu poate fi aplicat în condiţii de precipitaţii atmosferice, şi nici la o temperatură mai mică de 5°C. Din aceleaşi motive, nu poate fi expus unor temperature extreme.

 

Atriathermika per Interno este o acoperire opacă, aplicată, în general, în două straturi. Aplicarea în două straturi îi asigură grosimea de minimum 0,3 mm, ideală pentru garantarea performanţelor descrise mai sus.

 

Consumul total de material variază de la 150 la 250 ml/m2, în funcţie de suprafaţa pe care este aplicat (suprafeţele netede necesită mai puţin material decât suprafeţele cu asperităţi).

 

De exemplu, un bidon de 13 l (cantitatea comercializată în mod obişnuit) este suficient pentru un strat dublu de 50-70 m2.

 

Acoperirea cu Atriathermika este o acoperire opacă (foarte cuprinzătoare), cu aderenţă mare la suprafaţa pe care este aplicată: acoperă şi sigilează chiar şi micro-fisurile, tipice altor tipuri de acoperiri.

 

Ceea ce diferenţiază acoperirea Atriathermika per Interno de orice altă acoperire normală este elasticitatea sa deosebit de mare, care îi permite să urmărească fiecare infimă mişcare a substratului, care ar provoca fisuri în acoperirile efectuate cu alte produse.

Prin astfel de fisuri microscopice îşi croiesc drum agenţi externi care, odată ajunşi sub material, atacă straturile inferioare.

 

Elasticitatea Atriathermika per Interno este de aproximativ 80% din elasticitatea pielii umane: un test simplu se poate efectua prin aplicarea unui strat de Atriathermika pe o suprafaţa cu aderenţă mică, de exemplu sticlă fină (pe sticla mată, Atriathermika per Interno are suficientă aderenţă).

 

Pelicula uscată poate fi înlăturată cu uşurinţă, ca o piele, putându-se astfel testa elasticitatea şi rezistenţa ei la rupere.

 

Elasticitate, rezistenţă, aderenţă: graţie acestor proprietăţi, Atriathermika per Interno este aplicabil practic pe orice suprafaţă. Pentru ca materialul acoperit să nu crape sau să nu se spargă, stratul acoperitor trebuie să fie mai elastic decât el: putem testa acest lucru aplicând Atriathermika per Interno pe un panou flexibil lat de 50 cm, iar apoi îndoim uşor panoul la 180°.

 

Stratul Atriathermika per Interno nu se va rupe şi nu se va crăpa, ci se va mula după noua formă a suprafeţei.

Contact: 0784 415 500

Pentru comenzi apăsați AICI

solutie hidroizolatie, hidro, hidroizolatii terase, pret hidroizolatie